Învățăm împreună – meditații, ateliere și consiliere
Proiectul „Învățăm împreună” este dedicat susținerii copiilor și tinerilor care au nevoie de ajutor suplimentar la învățătură sau de orientare și sprijin emoțional. Săptămânal, organizăm meditații, programe de studiu, ateliere practice și ședințe de consiliere, în cadrul Centrului Social „Sfinții Adrian și Natalia”.
Copiii își fac temele, recuperează lacune, își dezvoltă abilități noi și descoperă că pot reuși, atunci când cineva are răbdare să le explice. Prin atelierele tematice – educaționale, creative sau de dezvoltare personală – îi încurajăm să viseze mai sus și să vadă educația ca pe un prieten, nu ca pe o povară. Proiectul este, în esență, o șansă la reușită pentru copiii care, altfel, ar rămâne în urmă.
💝 Donează pentru această campanie
Fă diferența acum! Donează rapid și sigur.
Contribuția ta ajunge direct la copiii care au nevoie. Completează formularul în mai puțin de 2 minute și vei primi confirmarea donației tale. Orice sumă contează!
🔒 Platformă securizată
📧 Confirmări automate
💳 Card, PayPal și alte metode